As vrea sa depasesc orice limite si granite ale umanitatii. Sa pot zbura departe de tot ce e lumesc ,intr-o lume noua si care sa fie doar a mea.
M-as simti oare singura sau aceeasi cu tot ? As mai avea oare nevoie de aer,de trairi?
Ma simt singura uneori, si fara pace . Ma lupt cu mine si incerc sa aflu uneori de ce ...
Ma tot gandesc la viata, la viitor si simt ca nu le pot atinge.
Ma trezesc uneori dimineata si ma intreb de ce .De ce o noua zi cand nu ma vad ACOLO. Cu toate ca incerc neincetat, nu ma vad niciunde si nu inteleg de ce . Nu mai stiu ce vreau sau daca mai vreau ,si daca vreau sunt convinsa ca nu pot avea .
Atatea explicatii caut incat uit uneori uit de unde am pornit si care era prima intrebare ...
In cazul in care iti doresti ceva atat de tare si visezi la , apoi realizezi ca nici pe departe nu ajungi acolo, ce faci ? Eu nu ma pot resemna si nici nu vreau de fapt, pentru ca imi place sa visez si sa aspir la exact ce nu pot avea .
Dar oare (azi ma bantuie o intrebare) ce ne facem cand nu gasim nimic in viitor atragator ? Cand chiar de ne dorim nu e nimic ce ne poate satisface pe deplin, ce facem atunci ?
Ce ma fac eu cu gandurile si esecurile , cu mintea mea ahtiata de necunoscut ? Ce ma fac cand nu stiu unde vreau sa ajung?
E ciudat sa ajungi sa vezi ca nu e nici o posibilitate( nu exclud gandul ca am ajuns prea pesimista si sa fiu orbita sa vad inainte).
Si de ce eu vreau ceva ce chiar nu pot avea . E oare mintea mea atat de persistenta incat nu ma lasa sa sterg acel gand nicicum?
Parca incep sa vad un alt inteles in viata dar mi-e frica sa ma exprim. E monoton, atat de monoton totul in jurul meu incat ma simt legata de maini si de picioare ca sa mai pot iesi din prapastia gandurilor mele pesimiste, azi.
Caut ceva de foarte mult timp si sincera sa fiu inca nu imi dau seama ce . Oare daca m-as opri din cautat as gasii ? Dar oare ma pot opri ?
Spre dezamagirea mea, azi nu stiu ce vreau, nu mai stiu ce simt sau daca am simtit vreodata, nici nu stiu daca mai vreau .
Azi as vrea sa ies din mine. Sa plutesc sa vad lumea cu alti ochi si atunci cand m-as intoarce as gasii ce vreau sau poate un alt vis mai mult sau mai putin realizabil.
Uneori simt ca nu sunt inteleasa pe deplin si ca nu am cu cine sa imi impartasesc aspiratiile si dorintele arzatoare.
De fapt ce caut eu atat de mult incat nu am gasit ? Ce ma mistuie atat de tare incat nu mai vad nimic ?
Mereu am fost increzatoare si am sperat ... dar azi ... azi e atat de diferit ... azi ma simt neputincioasa, goala, incolora . Ma simt.... Sau de fapt nu ma mai simt pentru ca nu mai sunt ?
Ma ingrozeste pesimismul cuvintelor mele si sper atat de mult ca maine sa nu mai fie asa .
Dar daca ma trezesc cu acelasi gand ?
Odata visam sa vad lumea si inca sper. Atat de mult imi doresc sa ma indragostesc din nou.
Sa fiu imatura, un copil bolnav dupa iubire, vreau fluturi in stomac si vreau... vreau atat de mult sa spun :''Nu mai sunt singura!''.( am plans acum la ecoul cuvintelor in mintea mea)
E oare goliciunea din mine cea care nu imi da voie sa mai visez? Oare ma simt atat de singura incat am devenit imuna la vise si la aspiratii si nu imi dau seama?
E oare goliciunea dinlauntrul meu ce m-a legat la ochi si mi-a pus o usa inainte ce nu o pot deschide?
Cine oare sa ma inteleaga cand nici macar eu nu imi pot raspunde la intrebari ?
Sunt atat de constienta ca sunt altii cu alte probleme de un trilion de ori mai mari ca ale mele si totusi imi traiesc drama cu aceesi intensitate ca ei si ma macina la fel de tare ca nu ma mai simt si ca nu stiu unde ma duc sau de ce m-as duce.
Ma intreb oare daca sunt monogama si daca trebuie sa accept lipsa iubirii din viata mea ?