pentru cine oare ?

Mi-e frig de mine uneori
Mi-e frig de maine si de lacrimi.
Mi-e frig de lipsa ta si de atatea zile
In care ai lipsit de langa mine...
A trecut atat de mult de cand ai renuntat
La a visa si a trai
Incat mi-e frig de tine mult mai mult .
Si totusi vezi tu , dragul meu
Ca pasarile tot mai zboara
Si marea nu e muta ,
Muzica e mult mai vie
Si soarele mai strasnic .
Si totusi ceva nu e
Ca toate s-au schimbat de atunci
De cand ai parasit lumea mea de povesti....

Ah! bluza ta de in si acelasi alb imaculat
Aceeasi ochi caprui si trupu-ti asudat ...
Erai un fat frumos pe aleea mea de crini,
Erai atat de minunat ....
Cumva visul s-a rupt si-n lume mi-ai plecat !
Mi-ai lasat exact ce am avut atunci
Cand in viata-mi tu ai aparut
Nimic
... si nimicul e atat de greu si trist .

Praf si-atata durere dupa ce a fost ....
Atatea lacrimi trecatoare de dor si patima,
De mistuire si de amor
Dupa tine si dupa al tau miros .
Si ma gandeam la tine
La atatea nopti si vesnice amurguri
La tine si la ceasul trecator
La tine si la mine
Acei copii prosti .

Si-atat de mult ca mine , te-ai saturat si tu
De mine , de noi si de ploi.
Ne-am saturat amandoi de nori si frig naucitor
Ne-am saturat de vise calatoare .
Si ma intreb acum, la ce tu inca speri ?
Spre care capat sa ma-ndrept ?
Al tau , al meu , al nimanui ....
Sa stau stinghera o viata-ntreaga, ca stiu ca tu oricum
Nu mai sosesti.

Raul nu e pentru mine .....

Si ce daca nu ma pot explica?
Si ce daca nu imi promiti iubire?
Sa fie atat de grav ca tu nu ma iubesti ?
Tu ai povestea ta si atatea amintiri....

Vai ... de-atata vara ,
Tu inca nu te-ai saturat ?
Aceleasi petale mirosi ...
...si azi, si maine ... si ieri.
Nici nu ai incercat , crinul sa-l mirosi!
Si ma gandeam la ploaie,
Si ma gandeam ca ai sa-mi canti.
Erau gandurile-atatea ,ca ne-am pierdut ... si eu , si tu ...
Si nici ca ne vom regasii.
Si nici n-am numarat atatea stele ,
Incat sa nu uit ca mai exist .

Mi-e trecutu-mi atat de departe
Incat ma intreb daca existi.
Cum ai putut sa aduci atata raza de lumina
Si sa ma faci sa nu ma mai invinovatesc?
Cine esti tu si de ce , acum?
Cu ce aura mi te prezinti
Si cu ce speranta sa m-alint ?
Asa si tu ca mine ,
Te mai gandesti si speri la infinit?
Te uiti la nicaieri si vezi iubirea?
Asa si tu ca mine, ma rog sa speri la nesfarsit.

Atatea tunete si ploi si
Dezgoliri de trup se-aduna printre noi.
Si sunetul orchestrei se mareste
Si vom uita de noi.
Si noaptea se rasfrange printr-atatea ploi.

Ma regasesc astazi iarasi in acea stare cand nu stiu unde e inceputul si care e sfarsitul.... Da,bineinteles ca intrebarea comuna si de zi cu zi ''de ce'' persista . Astazi mi se pare ca trebuie sa imi gasesc cu o totul alta ruta si sa uit ce caut , sa renunt la cautarea asta destructibila si arzatoare .Cred ( cel putin) ca mi-am dat seama ca poate nu ma uit in directia corecta sau poate ca aripile-mi sunt prea lungi purtate de mireasma visului. Intr-adevar nu am trait atat de mult incat sa spun ca nu mai e o cale de iesire dar parca sunt mai batrana decat ar trebui, si umerii-s mai grei.
Oare imi doresc pe cineva care sa imi ia jumatate din lacrimi si greutatea sa pice pe el ( sau ea), sau imi doresc pe cineva de care sa ma agat sa ies din monotonia asta depresiva ce ma inconjoara sau imi doresc un EL atat de minunat incat mi-e teama ca nu am sa-l gasesc.
Am trait mereu cu impresia dupa prima data cand am iubit ca sunt monogama si ca nu mai imi doresc asa ceva in viitorul apropiat si (sau) cel indepartat. Probabil ca ma sperie ideea de iubire mai mult decat credeam si ce simt mai nou ma sperie si mai mult :VREAU SA IUBESC IARASI.Cu toate ca nu as avea de ce sa mai imi doresc asta plang in nestire dupa acelasi sentiment fie ca precede suferinta sau nu . De ce ? Normal ca nu stiu .... E in zadar sa incerc sa explic trilionul de intrebari din capul meu ca oricum nu ajung la un rezultat.
Da recunosc ca ma simt singura si ca vreau fluturi in stomac si vreaau sa iubesc !. Problema e ca nu stiu daca mai pot simti asta ... Cred ca nu ... Monogamia o iau foarte in serios si prinde carapace in jurul meu, dar totusi ma intreb daca e asa ?

Rareori m-am gandit la...
Anii petrecuti fara tine.
Un zambet e de ajuns sa-mi dai
La fiecare luna plina.

Ce ti-e atat de greu sa intelegi
Ca mi-e atat de usor sa te pictez
Sa te conturez
Sa te vad
Chiar daca nu te stiu ?
Ce ? E atat de imposibil sa ne imaginam
Ce atat de mult vrem sa vedem ?
Deja stiu cum zambesti
Stiu cum dormi
Si stiu cum arati in oglinda .
Stiu, ca vreau sa stiu
Si nu pentru ca te-am vazut .

Esti atat de tu, incat nu mai stiu ce e eu.
Esti atat de tine, incat te vreau mai rau,
Esti atat de-ncrezator, ca ti-as fura speranta.
Esti atat de tu ,ca m-as transforma in tine .

Langa tine
E atat de mica lumea-n jurul meu .
Si ma simt atat de mica.... Ca un bebe. ( :)) stii tu de ce )
Si inca nici acum nu ai inteles ce vreau sa spun!
Mica... dar atat de protejata,
Nestiutoare, dar m-ai invata atatea.
Ma faci sa ma simt atat de micuta
Dar imi dai atatea-n schimb .
Sunt mica langa tine
Dar mi-e inima mai mare decat am vrut .
Odata vei intelege ce e mica
Si-atunci n-o sa fiu mare ....
O sa fiu tot mica ... langa tine .

As vrea sa depasesc orice limite si granite ale umanitatii. Sa pot zbura departe de tot ce e lumesc ,intr-o lume noua si care sa fie doar a mea.
M-as simti oare singura sau aceeasi cu tot ? As mai avea oare nevoie de aer,de trairi?
Ma simt singura uneori, si fara pace . Ma lupt cu mine si incerc sa aflu uneori de ce ...
Ma tot gandesc la viata, la viitor si simt ca nu le pot atinge.
Ma trezesc uneori dimineata si ma intreb de ce .De ce o noua zi cand nu ma vad ACOLO. Cu toate ca incerc neincetat, nu ma vad niciunde si nu inteleg de ce . Nu mai stiu ce vreau sau daca mai vreau ,si daca vreau sunt convinsa ca nu pot avea .
Atatea explicatii caut incat uit uneori uit de unde am pornit si care era prima intrebare ...
In cazul in care iti doresti ceva atat de tare si visezi la , apoi realizezi ca nici pe departe nu ajungi acolo, ce faci ? Eu nu ma pot resemna si nici nu vreau de fapt, pentru ca imi place sa visez si sa aspir la exact ce nu pot avea .
Dar oare (azi ma bantuie o intrebare) ce ne facem cand nu gasim nimic in viitor atragator ? Cand chiar de ne dorim nu e nimic ce ne poate satisface pe deplin, ce facem atunci ?
Ce ma fac eu cu gandurile si esecurile , cu mintea mea ahtiata de necunoscut ? Ce ma fac cand nu stiu unde vreau sa ajung?
E ciudat sa ajungi sa vezi ca nu e nici o posibilitate( nu exclud gandul ca am ajuns prea pesimista si sa fiu orbita sa vad inainte).
Si de ce eu vreau ceva ce chiar nu pot avea . E oare mintea mea atat de persistenta incat nu ma lasa sa sterg acel gand nicicum?
Parca incep sa vad un alt inteles in viata dar mi-e frica sa ma exprim. E monoton, atat de monoton totul in jurul meu incat ma simt legata de maini si de picioare ca sa mai pot iesi din prapastia gandurilor mele pesimiste, azi.
Caut ceva de foarte mult timp si sincera sa fiu inca nu imi dau seama ce . Oare daca m-as opri din cautat as gasii ? Dar oare ma pot opri ?
Spre dezamagirea mea, azi nu stiu ce vreau, nu mai stiu ce simt sau daca am simtit vreodata, nici nu stiu daca mai vreau .
Azi as vrea sa ies din mine. Sa plutesc sa vad lumea cu alti ochi si atunci cand m-as intoarce as gasii ce vreau sau poate un alt vis mai mult sau mai putin realizabil.
Uneori simt ca nu sunt inteleasa pe deplin si ca nu am cu cine sa imi impartasesc aspiratiile si dorintele arzatoare.
De fapt ce caut eu atat de mult incat nu am gasit ? Ce ma mistuie atat de tare incat nu mai vad nimic ?
Mereu am fost increzatoare si am sperat ... dar azi ... azi e atat de diferit ... azi ma simt neputincioasa, goala, incolora . Ma simt.... Sau de fapt nu ma mai simt pentru ca nu mai sunt ?
Ma ingrozeste pesimismul cuvintelor mele si sper atat de mult ca maine sa nu mai fie asa .
Dar daca ma trezesc cu acelasi gand ?
Odata visam sa vad lumea si inca sper. Atat de mult imi doresc sa ma indragostesc din nou.
Sa fiu imatura, un copil bolnav dupa iubire, vreau fluturi in stomac si vreau... vreau atat de mult sa spun :''Nu mai sunt singura!''.( am plans acum la ecoul cuvintelor in mintea mea)
E oare goliciunea din mine cea care nu imi da voie sa mai visez? Oare ma simt atat de singura incat am devenit imuna la vise si la aspiratii si nu imi dau seama?
E oare goliciunea dinlauntrul meu ce m-a legat la ochi si mi-a pus o usa inainte ce nu o pot deschide?
Cine oare sa ma inteleaga cand nici macar eu nu imi pot raspunde la intrebari ?
Sunt atat de constienta ca sunt altii cu alte probleme de un trilion de ori mai mari ca ale mele si totusi imi traiesc drama cu aceesi intensitate ca ei si ma macina la fel de tare ca nu ma mai simt si ca nu stiu unde ma duc sau de ce m-as duce.
Ma intreb oare daca sunt monogama si daca trebuie sa accept lipsa iubirii din viata mea ?

Cat de tare am putea striga ,
S-auda lumea toata
Ca ne doare?
Unde ne-am putea ascunde
De durere si de noi?
Unde ar pleca tot ce-am simtit
Ca sa nu mai regasim aceeasi rana?
Inspre curcubeu
Sau oare mai departe?

Eu vreau sa ma impartasesti
Si vreau sa simta toata lumea.
Vreau sa te inund cu mine
Si sa te fac sa razi.
As vrea sa poti sa vezi si tu
Cum vad eu luna
Sa vezi nu nori ci soarele-n priviri,
Sa vezi ca viata e doar una
Si ca acum tu trebuie
Sa ma lasi sa zbor.
..........................................
Urla in ea IUBIREA!!!

As vrea sa fiu langa tine
Chiar si cand sunt departe.
As vrea sa te am chiar si atunci
Cand nu esti doar al meu.
As vrea sa te mangai acum, atunci si pentru totdeauna.
As vrea sa te iubesc atat de mult
Inca sa uit ca eu mai Sunt.
As vrea sa te pot privi-n noapte
Si as vrea sa te sarut prin soapte.
Atat de mult te vreau
Incat....
As putea striga acum ''Nu mai sunt !''

Cat ma doare ca nu pot atinge nemurirea!

Atat de tare ploua afara
Ca nici nu stiu cand ai sosit.
Eram in casa langa soba
Cand tremurul ti l-am simtit.
Cat prin ploaie ai umblat
Si unde mintea mi-a zburat ?

Ma irita tacerea ta nemarginita
Si totusi, am atatea sa iti spun.
Spre exemplu despre ieri
Sau azi...
De ce taci?
Nu-mi simti buzele-n ureche
Soptindu-ti ca nu e bine cum gandesti?
Eu stiu ca visu-ti e departe
Si lacrimile-ti sunt amare.
Stiu tot si as mai vreau sa stiu
De unde atata durere-n tine si de ce inca taci?

... ploaie surda
... pereti straini
... persoane amare
... valuri mute.

hai.... Vrei sa nu mai simtim?
Sa uitam de unde vine ''eu'' si ''tu''?!
... Hai sa uitam de HAIKU,,,
Hai sa uitam de mare ....
Hai(inca)sa iti cant #
....si sa nu stii care e melodia ,
Hai inca vrei sa stii cand am calarit ?
Sau inca vrei sa stii cat despre tine-am vorbit?
Si sunete si osti si -o adanca tacere
Se-asterne-asurzitor pe-un pat de pene....
Eu stau acum si ma gandesc
Mai vrei tu oare acum sa stii
Cat ti-e de lene sa pictezi ?

Dar oare cat iti trebuie sa vii sa ma rapesti ?
E drumul tau mai scurt decat al meu ?
Sau mai lung decat a mea poveste ?
Esti nesigur si ti-e incert
Drumul pe care tu pasesti?
Sau oare ti-e neclara calea pe care acum o croiesti.

Vai dar cat mai trebuie sa m-ascund....
De intunecimea viselor mele,
De neputinta mea de-a fii?
Vai cata suferinta e in candela lacrimilor ce s-au stins.....
Si cata va mai fi?
E oare de ajuns sa plang si voi veti adormi
E oare de ajuns s-adorm la nesfarsit?

Lasa-ma sa scriu, sa spun ce simt!
Lasa-ma sa te iubesc ,sa simt
Sa-ti impartasesc.
Hai , mai dureaza o vesnicie ???
Nu poti opri durerea ?
Cat mai dureaza pana ma poti chema pe nume ?
Ma e mult pana sa ai curaj sa ma iubesti intru-totul ?

Ma plimbam amuzata pe aleea noastra cu flori...
Zambeam c-un aer strengar si copilaresc
Spunandu-ti ca te gasesc .
Tu , erai ascuns printre petale si asteptai
Sa iti soptesc.
M-ai luat atat de calm de mana si
M-ai pornit pe drumul din povesti.
Ne-am plimbat nestiutori spre un alt drum
Si m-ai sarutat intre doi nori.
Apoi mi-ai spus ca vine toamna
Si-am tresarit speriata.
.................
E doar un vis...
Doar un alt vis.

Atata fum de tigare si nori incolaciti ,
Atata dor si mistuire,
Atata trist decor .

... ma doare ca nu esti...
... ma doare ca te am, dar esti departe .
... ma dor zilele insorite si ploile de mai .
... ma doare zambetul tau si ma chinuie gandul la noi.
... ma va durea si intalnirea ? si primul nostru sarut ?
... ma va durea pasiunea si stralucirea ta din ochi ?
... ma va durea atat de tare incat tu ma vei vindeca ?

Mi-ar place sa vorbim toti pe acelasi inteles, cumva paralel dar spre aceeasi directie .( Nu sper la asta, ci mi-as dori).
De ce multora le lipseste curajul sa spuna ce gandesc, exact asa cum este ? Atat de mult as vrea ca oamenii sa nu se mai ascunda in acel decor frumos colorat de ei, pentru a reda o realitate total falsa de cea din care fac parte. As vrea o zi in care noi toti sa nu mai fugim de acele defecte ce ne coloreaza personalitatea si sa ''scuipam'' afara ceea ce suntem cu-adevarat.
Am tot tanjit la oameni curati, mandrii de ceea ce reprezinta si mi-am dorit foarte mult sa nu va intalnesc pe voi, fauritorii de masti si de minciuni sfruntate.
E oare atat de greu sa ne gasim curajul sa fim NOI? Sa nu mai mintim , sa ne bucuram daca gresim si putem merge mai departe ?.... De ce sunt necesare exagerarile prostesti a tot ceea ce povestim? De ce negam ca suntem rai si perversi?
Care este avantajul de a te declara nemultumit atunci cand mai bine de atat nu se putea ? Unde am pierdut puterea din noi si discernamantul de a pricepe ca un lucru bun care iti iese in cale e bun venit si ca de acolo inainte e datoria ta de a incerca sa il aduci la perfectiunea dorita ?
Suntem atat de buni in a provoca dezamagiri in urma noastra si totusi atata de constienti,incat o facem tot mai des.
Toti vorbim de perfectiune si tanjim la ea;analizandu-ma pe mine si cei din jurul meu realizez ca nu facem nimic sa alungam raul din Noi. Ne complacem ca niste balene esuate la mal ca:ASTA E .
Uitam mereu de persoanele care merita si care nu atentia si respectul nostru si mereu dam vina pe cel mai apropiat pentru esecul cu care ne confruntam in fata problemelor de zi cu zi.
Imi provoaca o scarba de nedescris lasitatea cu care multi se confrunta : constientizeaza ca ce fac e :degradant, jenant, umplut si ticsit cu nesimtire , si totusi se tin bravi si cu fruntea sus . Le urla logica in cap ca nu e bine si totusi ei isi sustin temperamentul dobitocesc si te mentin in acele discutii in contradictoriu incercand miseleste a se explica si a te convinge de un adevar ... neadevarat.
Am inceput a aprecia mai mult un zambet de la un necunoscut mergand pe strada sau fumand intr-un aeroport si il simt mai mult decat cel oferit de prietenii mei hilari.
Este de nedescris calea cea lunga pe care o strabati pana cand sa devii imun la dezamagiri,barfe cotidiene si povesti inmiresmate si umplute cu minciuni.
E lumea atat de rea, nu toata ( Doamne-Ajuta), dar atat de rea si falsa incat ajungi sa iubesti nefiinta mai mult decat fiinta.
Poate compara cineva suferinta provocata de un prieten care te dezamageste, cu ceva? Mai e loc pe pamant pentru a ingropa acel sentiment trist si naucitor cand majoritatea ajung in aceeasi ''parcare'' si iti ofera acelasi meniu trist ?
Cinste celor ce au trecut de acest test si astazi nu se lasa atinsi de aceasta amaraciune a prieteniilor, celor ce sunt ceea ce sunt si sunt aceeasi in imaginea daruita lumii.
Oare cata invidie determina un om sa te injunghie pe la spate si ce motive atat de puternice pot sta la baza unui astfel de comportament? Si care ar fi multumirea?
De ce alegem mereu calea cea mai usoara, aceea de a face rau cand cel mai greu e sa facem bine ?
De ce cand un prieten are mai mult nu ne inspira si ne trezeste ambitia de a urma acelasi drum in loc sa distrugem ce altcineva a reusit sa creeze ?
Cu timpul am renuntat sa ma mai supar sau sa ma enervez dar am niste intrebari la care nu reusesc sa gaseesc un raspuns logic sau cel putin multumitor.

O lume similara cu cea a balului mascat

A trecut atat de mult de atunci ... De atunci cand doar ce s-a incheiat prima relatie serioasa pe care am avut-o si dupa care mi-am dat seama ca noi oamenii chiar putem iubii cu toata fiinta noastra. Nu are rost sa descriu aici maruntisurile si lucrurile care au condus la sfarsitul relatiei mele cu un anume Dan.
Atunci credeam ca totul nu mai are rost, ca vreau sa dispar si toate celelalte sentimente adolescentine ce ne macina pe toti la un moment dat cand suferim.
Eram dezorientata si ca majoritatea oamenilor am ales calea lasitatii si am fugit la alt capat de lume, repetandu-mi mereu ca trebuie sa fug departe de el. Avand in vedere ca sunt o extremista si adepta absolutului si necunoscutului de mic copil, am ales ca o imaginara adresa, locul unde imi voi ascunde neputinta de a continua fara EL , un continent indepartat .
Si de acolo incepuse un nou capitol din viata mea exact asa cum l-am planificat: m-am trezit intr-o lume fara cunoscuti, un loc unde puteam sa intruchipez ce personaj imi doream la momentul respectiv .
Bineinteles ca un detaliu foarte important este ca am ales un loc de munca care mi-a permis sa fug cat mai repede si despre care incerc sa povestesc acum...
De mica am avut un aer masculin putin mai dezvoltat decat la celelate fete din preajma mea si pe langa asta eram si dezinvolta si as mai putea spune putin exagerat de open-minded.
Ajunsa acolo pot spune ca eram cumva in alta lume , o lume pe care am incercat sa mi-o creionez in minte in timpul celor 13 ore de zbor.
Prima experienta a fost cumva ciudata, prima seara cand am vazut realitatea lumii ce mi-am ales-o ca refugiu. Golul simtit in stomac, persoane extrem de frumoase fizic, erotism la toate colturile, lacrimi in decor, putere, egoism, invidie , prietenie, priviri pline de dorinte, oameni absorbiti de imaginile din jur ascunsi in colturi intunecate ...
A inceput cu-adevarat povestea abia a doua zi.... Am pasit foarte neincrezatoare in mine si tot ce era in jur pe usa de la intrare, am strabatut tot drumul spunandu-mi in minte ca va fi bine si am ajuns in sfarsit sa imi cunosc colegele.. si colegii de munca .
Le priveam in ochi si parca toate erau ''printesele din lumea lor''. Fiecare era printesa in lumea ei si fiecare ma studia in felul ei, cu foamea unui lup flamand .
Era o lume mascata cea in care am intrat eu si ca si mine, acolo fiecare era si reprezenta ce voia, cum voia si incerca sa isi consolideze personajul cat mai bine .
Prima seara am simtit acel fior pe care niciuna din noi nu il va uita vreodata.
Mi s-a spus ( de catre printesa blonda, barbie a mea din revista ) : ''Nu uita niciodata sentimentul ce il ai acum, noi il cautam si azi si n-a ramas nici urma din el!''. Am inteles cu-adevarat ce mi s-a spus abia dupa ceva timp .
Eram deja tot mai increzatoare de fiecare data cand paseam pe usa de la intrare.
Apoi cu timpul mastile fiecareia dintre printesele din jurul meu se risispeau si incepusem usor, usor sa descopar ce se ascundea in spatele acelei masti pictate in fiecare seara.
Eu continuam sa imi traiesc povestea mea si ma regasisem intr-un final intr-un personaj pe care mandra l-am acceptat.
E atat de uimitoare senzatia ce ti-o da o printesa cand paseste in castelul ei de fildes si cea pe care o lasa in urma in momentul in care pleaca spre lumea ei adevarata.
In jurul meu am erau atatea feluri de .. ''a fi''! Unele aveau nevoie de lumea asta ca de povestea din fiecare seara a unui copil, altele erau fortate de cirscumstante ce nu au rost discutate, sa intruchipeze personajele ce faceau parte din noptile lor ''de vis'', altele vedeam lumea asta ca una normala ,cu avantaje , ca pe un loc de munca absolut normal dar putin mai diferit decat in vizunea altor oameni care se straduiesc cu toata fiinta sa isi spuna ca e '' atat de degradant''. ( Toata stima celor ce au invatat ca judecand oamenii pierzi secunde si clipe din viata uitand sa te bucuri de tine ).Altele erau cele de care nu am puterea sa vorbesc si nici intelepciunea, dar pe care le-am inteles.
In timp, ca orice lucru firesc care is urmeaza cursul s-au legat prietenii( chiar stranse). Am descoperit ''printese'' minunate, adorabile, cu suflet pur si respect de sine pe care nu l-am intalnit la multe alte ''printese '' pe care le-am cunoscut acasa. A fost o placere sa le vad cu masca jos, lepadandu-se de personajele intruchipate cu o seara inainte.
Era o lume in care te puteai hrani cu neputinta celor din jurul tau, erai tu cea care creai un joc care se termina exact cu putin inainte de ''Sfarsit''. Erau momente cand tot la EL ma gandeam, cand mi se parea ca nu sunt indeajuns de departe ca sa pot uita.
Dar odata cu seara, eram iara ''printesa'',cu masca mea , cu scutul meu.... Ei erau tot altii si altii ... In timp,ajunsesem sa invat sa intruchipez atatea personaje de fiecare data pe scena , tot cate un altul ... Apoi au venit alte noi printese si imi aduceam aminte de privirea lor la inceput si ma regaseam , stiam ce simte fiecare dintre ele in prima seara si am ajuns sa tanjesc dupa acel fior cand le vedeam ca pasesc agale spre scena, pentru prima data.
Lumea asta iti da posibilitatea sa te regasesti cumva pe tine , dar poate in alta dimensiune, te face si te obliga sa alegi intre a fii si a nu fi (de ce ti-e cel mai tare frica). Te face sa te iubesti sau sa te urasti cand te uiti in oglinda, iti da posibilitatea sa fii asa cum iti doresti dupa nenumarate teste la care te supune , dupa atatea momeli ce ti le arunca chiar sub varful nasului.
Te invata zi de zi ce este increderea in sine , ce inseamna sa cuceresti cu o privire, sa domini, sa te joci , sa pasesti si sa simti privirile ce te masoara din spate.
Si tot asa , in timp am vazut persoane ce au coborat atat de jos incat nici cu masca nu mai ''erau''.Erau goale si din ''printese'' au devenit NIMIC, . Am vazut ''printese'' ce au ramas la fel si au trecut cu brio de testele meschine si atat de frumos ambalate ce ti le ofera lumea asta.In timp ajungi sa le vezi pe ele dincolo de masca, sa le stii slabiciunile , sa le stii durerea, sa le cunosti povestea pe de rost. Ajungi sa te bucuri sau sa plangi cu ele , sa simti cu ele si sa simta cu tine .
Inveti sa te iubesti si sa sa te bucuri ca ai pasit in lumea asta si ca ai ramas tot tu. E o experienta ce am iubit sa o traiesc cu urcusurile si coborasurile ei , cu lacrimi si zambete.
Afara din castelul nostru ajungi sa vezi lumea putin altfel , ajungi sa fii mai dezamagita afara de persoane decat inauntru. Ajungi sa vezi mai mult rau si te supui la judecata unor oameni care de fapt nu te cunosc, cunosc personajul pe care il intruchipezi . O judecata nefondata,creata de oameni ce pretind a avea un moral imaculat, o personalitate fara cusur si o constiinta cumva mai alba decat zapada . Ajungi sa suferi cand vezi oameni ce te stiu demult ca te judeca, te condamna, te evit, iti rad in spate, povestesc lucruri despre ce cred ei ca stiu sau inventeaza , cum cred ei ca de fapt e lumea asta a mea.
Am ajuns cu timpul sa devin aproape imuna la remarci si consideratii ale cunoscutiilor mei. Nu am negat niciodata existenta ''printesei'' din viata mea, ci mereu am vorbit cu drag despre acea perioada.
Am ajuns sa ma intreb daca in afara de mine ma mai apreciaza cineva sau daca mai e cineva care ma vede cu aceeasi ochi ca inainte .
Azi ma simt mai puternica decat multi , mult mai increzatoare si rad la privirile ciudate si curioase ale celor din jurul meu . Rad cand barbatii ma judeca si rad mai mult cand vad ca multi nu au curajul sa deschida subiectul.Mi se pare prostesc felul in care se fofileaza si stiu ce e in mintea lor de fiecare cand imi adreseaza cate un cuvant.
Multora li se pare amuzant , altii ma vad ca pe jucaria ce vor sa o aiba , altii ma evita ca nu pot intelege lumea pe care am ales-o ca refugiu si apoi am invatat sa o iubesc .
Vad invidie si dorinta unor alte fete care vor si ELE , dar lumea mea nu face parte din caietul lor cu valori morale.
Cunosc personaje din lumea mea care sunt mai femei decat femeile si care dorm noaptea mai linistite decat altele , neavand constiinta incarcata. Mai cunosc si alte personaje care au inima pura si cu un simt al prieteniei mult mai dezvoltat.
La urma urmei suntem noi cele care ne bucuram de libertatea ce ne-o ofera lumea nostra, si suntem noi cele ce-am invatat sa ne jucam cu ei, dar si cu voi.
Lumea asta a dansului, a stripului , a ce vreti voi sa il numiti nu e de inteles pentru multi dintre voi.... E doar ceva ce vedeti prin ochiul mintii voastre pline de frustrari si lipsa puterii de a intelege ca poti sa fii sau sa nu fii om in orice context din viata noastra si indiferent de ce alegem sa intruchipam .
Cati dintre voi ''pupati in fund'' pe sefu' ca sa va simtit bagati in seama? Cati dintre voi va inselati iubita sau iubitul, dar pretindeti ca iubiti ?
Cati ati uitat sa vedeti lumea si cu alti ochi? Sa va readuc aminte si de valorile morale pe care pretindeti ca le aveti si dati sfaturi doar sa va atingeti scopul ? Sau poate sa va intreb cand a fost ultima data cand ati avut puterea sa fiti voi si sa va urmati un vis ?
Oare voi ati avea puterea sa faceti parte din lumea si sa ramaneti voi sau sa va mai iubiti ?
Azi ... am renuntat sa mai fac parte din lumea asta similara cu cea a unui bal mascat si nu pentru ca nu mai pot , ci pentru ca am gasit ceva mai palpitant . Am petrecut destul timp iubindu-mi masca astfel incat azi sa ma uit cu drag inapoi. Am invatat atatea incat acum traiesc si am luat ce era mai bun cu mine de acolo in lumea ce o traiesc azi inconjurata doar de voi , cei ce ma judecati.

O dimineata surda

M-am trezit azi dimineata surda.E pentru prima oara cand nu mai aud sunete ce ma deranjau: omul ce taie iarba, inconjurat de o galagie meschina, vecina si muzica ei hilara de la 7 dimineata. Eram atat de surda incat nici telefoanele nedorite nu le mai auzeam.
Eram in liniste si pace si am vazut '' soare'' printre norii gri si numerosi ai vremii scotiene. Am deschis calculatorul si nu mai auzeam muzica , o aveam deja pe-a mea in cap.
E pentru prima oara cand realizez ca in lumea mea ''surda'' au disparut toti si toate ce ma dearanjau.
Azi dimineata ( de ce azi si nu ieri ?), m-am lepadat de atat de multe ca am ajuns sa ma compar cu un fulg de nea si sa plutesc agale in lumea mea fara sunete.
E oarecum ciudat s-ajungi sa iti doresti atat de mult sa fii surd si sa nu mai faci parte din plictisul si banalitatea mondiala ce ne inconjoara , vrem nu vrem pe toti.
Mai nou visez la plaja... sau poate am ajuns sa ma hranesc cu un vis infantil ce imi prieste.
De ce azi, ma tot intreb mirata. De ce nu ieri, de ce nu mai demult?... dar e atat de minunat.
Zilele trecute s-au intamplat atatea lucruri neprevazute si pline de ''urat'' incat de azi refuz categoric ca vreodata sa ma mai supar.
Azi in dimineata mea cea ''surda'' mi-am dat seama ca ce visez nu e deloc departe si nu e de neatins .
Ieri am plutit 10 minute si e pentru prima oara cand nu e doar o senzatie imaginara , am plutit si m-am uitat uimita la fetele din jurul meu ... Era o lume cu mult mai surda decat cea de acum.
Au fost zece minute pe care foarte usor le pot compara cu zile si luni .
E atat de placut sentimentul cand gasesti sa faci ceva ce ti-ai dorit de mult dar niciodata nu ai stiut ce. Nu stiai ce iti lipseste si te trezesti zambind intr-o dimineata stiind ca ai gasit ceva ce cu o dorinta egoista ai tot cautat.

DEPARTE... cu baby

Departe de voi....
Departe de lume,
Intr-o lume doar cu noi.
O lume a mea si-a ta
Si cu soare portocaliu.
Cu mine si cu tine
Si seri si dimineti eterne, cu amurguri purpurii,
Cu amor virgin si dragoste nebuna.

Un vis cu tine (R.)

Erai la mine-n camera,
Pictat pe perete de caldura unei lumanari.
Aveai inca stropi marunti pe trup, si miroseai a vara.
Aveai buzele rosii si ochi patrunzatori.
Degetele-mi erau deja plecate pe alea inmiresmata a parului tau,
Cand mi-ai zambit si-ai suspinat,
Spunandu-mi ca ti-a fost dor.

Ceva ce TU ai creat

Hai sa vorbim despre vise
Despre ce tu si eu visam.
Hai sa vorbim de luna
De mare ... de sunetul ei
De valuri si de soare...
De un hamac ...
Si noi iubind.
Hai sa visam perfectiunea
Hai sa inotam amandoi.
Hai , vin' sa te magai ,
Hai lasa-ma sa numar norii si stelele,
Lasa-ma sa ma-ndragostesc
De luna si de stele
De tine si de noi.
Hai sa fim
MINELE si TINELE doar unul.

Al meu

Ai parul balai ,
Asa cum te-am vazut in vis ?
Ai buzele suave,
Si ochii minunati ?
Ai corpul sculptat
Si mangaierea matasoasa?
Mirosi a adiere
Si zbori deasupra-adesea?
Ai aripi lungi ,
Si inima atat de pura ?
Ai tot
Si-ntruchipezi un inger ?
Cad ... acum
La tine-n brate
La tine inger scump!

Raul...

Eu nu te stiu ...
Si nici tu pe mine !
Dar poate ma simti
Si eu poate te miros....
Poate-am zburat pe-aceleasi meleaguri visatoare
Si , poate ne-am imbratisat!
Poate ma simti cand ploua
Si , poate te-am simtit la rasarit .
Oare zambesti cum imi imaginez ?
Oare sarut cum tu visezi ?
E drumul nostru-acelasi ?
si stii....
Ti-am mangaiat parul adesea
Si ti-am vorbit in vis !

DA

Da, noi azi tanjeam vorbind
Si da. raspunsu-mi e acelasi
Si da iNca tanjesc
Si da,
DA....
DA!!!
Eu inca te iubesc...Si-am scris,
Si-am plans
Si-am memorat
Surasul unei corzi cantand
Si-ai RAS
Si-ai ignorat
Glasul unei iubiri URLAND!

TU.. si numai tu

Si-acum spun tot
Te ador si TE IUBESC,
Esti tot ce inca nimeni nu a fost .
Esti... tu SOARELE si LUNA,
Si inca altceva mai esti.
Esti roua si iubirea
Esti tot ce
Inca NIMENI nu a fost.
Esti rasaritul si eternul,
Esti infinitul meu.
Esti TU
Si MINE,
Esti povestea
Ce nici macar n-a inceput!

TU

Unde...

Unde , ce si cum si unde ?
Unde esti?
Vii?... Mai vii oare ?
Sau am asteptat destul?
Mai esti tu acela ?
Ma mai privesti plangand ?
Mai ti-aduci aminte
De mine si de osti ?
Te mai poti privi-n-oglinda ?
TU MAI STII CE ESTI ???

Hai sa vorbim despre trecut

Vrei?
Sa vorbim de tine si de noi
Sa vvorbim de clipele incete
Si de norii purpurii
Hai...
Sa vorbim despre tine
Si de cum cantai.
Despre tine si cum ..NU ERAI
Despre mine
Si cum suradeam
Despre mine
Cum te magaiam.
Despre noi
Asurzitori
Despre noi si ploaie
Despre noi si dimineata 'ceea
Despre noi
Si soarele plapand
Despre tine si de cer
Despre mine si un nor

Tu si .. TU
Si eu si eu
Si noi si toti
......
Dar toti nu e ca eu
Si nu e Tu
Nu e noi si nu e toti
Ce e noi?
Ce e TU?
Si ce sunt EU ?

Daca te-as lua
Intr-o lume fara stele,
Si fara zei,
Fara sunet
Si fara ziua
Fara nori si fara ploaie
Ai mai calca pe stele
Ai mai umbla ud ???
Ti-ai mai rostii numele
Sau...ai uitat tot
Si de TOT.
...............
Am pleca pe marte ?

Tu mi-ai spus
Ca nu e soare ce vad eu
Si nici ploaie
Nu e margaritar
Si nu e adevar.
E ceea ce vezi tu.

Nu stiu pentru cine

Eu ti-am dat Minele ,
Si nu l-ai vrut !
Am luat tinele si nu l-am impartasit.
Eu inca zbor, si simt, si miros
Plang, rad , traiesc...
Nu mor si nici nu voi....
Iar tu...Povestea ta e atat de departe,
Ca nici
Imaginandu-mi nu te mai pot gasi.
Si rad acum plangandu-mi amintirea
Si marea nu o mai opresc
......
Tu mai canti aceeasi melodie ?
Mai inspiri acelasi vant?
Mai iti place ciocolata?
.................................
MA MAI AI IN GAND ?

:)

Mai ti-aduci aminte tricoul tau?
Culoarea lui trecuta....
Si ... blugii aia spalaciti?
Eu inca stiu si simt... Tot si nimic,
Nimic.... ca nimic mi-ai dat
Si tot
Ca asa eu mi-am dorit.

Nopti si nopti

Ai numarat vreodata noptile ce iut s-au scurs?
.....la tine-n camera,
Printr-atata fum.... Si sunete divine ....
O poveste forme a prins.
.........
Uita-te din nou pe geam ( la rasarit)
Si spune-mi,
Cate-au fost ?

Demult

Stii cand eram noi doi,
Doar noi doi
Simteam rasaritul mai profund.
Eram departe... mai departe decat ei ...
Ai simtit cum ne teleportam ?
Oare mai simti inca , drumul peste stele /
Mai simti?... Mai stii calea acasa ?

S-a dus

Uite.... foaia s-a sters... s-a dus...
Si tu te-ai dus...
Poti calcula in nori distanta?
Iti aduci aminte cu ce ti-am comparat umbra ?

Ai avut loc?

Stiai ca totul suna altfel?
Stiai ca aerul e mai dens?
De ce tu vezi curcubeul si eu nu mai pot?
Iti bate inima mai tare de atunci?
Curios e ca si vantul sta in loc mai nou
Pana si valurile nu mai suna
La fel ca tine... Nu se mai aud....
Si... si fosnetul acela...
Plapuma si soarele...
Toate-au disparut...
Ai avut loc sa le iei pe toate ?

Unde?

Acolo unde clipa statea in loc
Ahh si mirosul camarei tale...
Da, te mai pot vedea,
Dar, ...
Cum arata profilul tau in lumina lumanarii ?

....

Acolo, pe cararea ta ...
Eu nu ma voi intoarce ..
Esti tot tu? ....Tu?!
Care tu?... Am uitat.
Tot? Nu stiu daca tot...
Dar de tine nu-mi aduc aminte...